duminică, 26 aprilie 2009

Trash The Dress la imagia weddings

Stiu, stiu... ne-am trezit si noi aici la imagia weddings... Adevarul e ca am constatat ca termenul devine din ce in ce mai cunoscut; daca acum cativa ani pomeneai cuiva despre asa ceva, nu stia nimeni despre ce e vorba. In site-ul nostru din 2006 incurajam mirii sa faca lucruri cat mai nebunesti, inclusiv pomeneam ceva despre bungee jumping. Inutil sa mai spun ca mirii care or fi facut asa ceva nu ne-au cautat... Drept sa spun, noi, romanii suntem un popor mai conformist/traditionalist si daca lucrurile "se fac" intr-un anume fel, apoi cam asa raman vreo cateva secole...

Ei, termenul de "Trash The Dress" nu descrie chiar ce ar parea la prima vedere - el defineste un curent in fotografia de nunta (nu chiar atat de nou pe cat s-ar crede), care nu promoveaza neaparat facutul ferfenita a rochiei de mireasa cu ocazia sedintei foto. "Trash The Dress" se refera la fotografii "de nunta" facute in locuri sau circumstante neobisniute pentru un asemenea eveniment - depozite, hale, ruine, statii de metro, ploaie, zapada, padure - in fine, ati prins ideea. Limita tine doar de unde se opreste imaginatia fotografului sau mirilor! Multi fotografi/miri fac asta de mult, fara a avea habar despre un asa termen. Desi vehiculat mai mult in Romania in ultimul/ultimii ani, numele acestui curent isi are originile undeva prin 2001 si desi nu prea cred ca se poate sti cine a fost cel care a facut prima sedinta foto de nunta mai nonconformista, meritul popularizarii acestui gen ii apartine unui tovaras, pe numele sau John Michael Cooper, un fotograf din Las Vegas, nu cel mai grozav dintre fotografi, dar caruia ar trebui sa i se recunoasca statutul de pionier.

(c) John Michael Cooper


Desigur, varianta extrema duce la distrugerea iremediabila a rochiei de mireasa, lipsind moliile de placerea de a o devora in tihna catorva decenii pe fundul unui dulap. Daca aveti de gand sa va tavaliti prin noroi sau sa jucati paintball, fiti sigura ca nu ati inchiriat rochia - e posibil sa n-o puteti inapoia. Foarte posibil. Evident, o astfel de sedinta are loc in alta zi decat cea a nuntii, doar daca nu sunteti suficient de nonconformisti incat sa faceti o petrecere la care sa nu pese nimanui cum arata rochia. Caz in care va sfatuiesc sa nu invitati romani la petrecere (vezi primul paragraf).

In concluzie, daca v-a dezamagit fotograful pe care l-ati avut la nunta si sunteti genul care are dureri de stomac daca se uita la telenovele, dati-ne un semn - gasim o herghelie, un lac, o capita de fan, o fabrica de pantofi sau orice alte minuni va trec prin cap si facem o sedinta foto de pomina!

Daca pur si simplu va doriti o sedinta foto de nunta clasica fiindca va urati de moarte albumul de nunta (si pe fotograful care l-a facut), dati-ne de veste - intrucat nu onoram mai mult de o nunta pe week-end, gasim cateva ore in ziua "libera" pentru o sedinta - vor fi mai putine fotografii ca la o nunta integrala, ceea ce inseamna un volum mai mic de post-procesare, ceea ce ne permite sa dispunem de acest timp.

A, sa nu uit! Chestia cu bungee jumping ramane valabila! Ba mai mult, sedinta respectiva promit ca va fi GRATIS!!! Pe bune!

Toate bune voua!

2 comentarii:

RominaMarino spunea...

Chiar sunteti foarte tari! BV

admin spunea...

Multumim! Sper sa nu ne intarim cu totul! :)